Seara africană 2016


Pentru că anul trecut seara africană din cadrul Tea&Coffee Festival a fost delicioasă ca un fruct de marula și exotică precum un apus de soare în savană, o reedităm anul acesta în a treia zi de festival, pe 26 octombrie, la Tucano Coffee El Salvador și aducem o oază de sălbăticie chiar în centrul orașului.

 

Vă așteptăm de la orele 19:00 la o degustare de cremoasă Amarula, numai bună să vă pregătească pentru un atelier de bijuterii tribale susținut de AiSo Bijoux by Sorina Aioanei.

 

Inashan vă va transforma în fiice de Masai, căci e cu noi doar în seara asta să vă împletească muuuulte feluri de codițe afro – cornrows, sides, cosițe cu meșe și codițe cu ață cum n-ați mai văzut.

 

De la 21:00 ni se alătură IKHAYA BAND – singura trupă de percuție africană cu influențe jazz din România, un grup multi-cultural de artiști din zone muzicale eterogene care cultivă moștenirea muzicală africană în România.

 

Piesele lor au ca bază ritmuri și cânturi tradționale africane, cărora li se suprapun influențele aduse de fiecare dintre membrii – de la jazz și blues la beatbox, trecând prin funk, rock’n’roll, pentru ca în final sunetul Ikhaya Band să reflecte întâlnirea experiențelor și contextelor personale în spațiul comunal vibrației Pământului (kaia,gaia sau geea sunt nume mitologice ale personificărilor Pământului).

Show-ul Ikhaya band este întotdeauna un moment de bucurie, de impărtășire cu publicul și explozie de energie pozitivă.

 

Avem și designer’s corner, unde puteți proba și lua acasă cerceii și brățările CHC Handmade și accesoriile AiSo Bijoux și nu puteți pleca până nu treceți pe la photo cornerul cu recuzită interactivă și wild pregătit de DoItYourselfie și nu vă imortalizați pe magnet.

 

Rezervări primim la 0728.364.009 iar intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

*costul pozei printate pe magnet (10 lei) se achită la photo corner.
Restilizarea capilară făcută de Inashan poate costa între 40 – 150 de lei și vă e accesibilă în baza unei rezervări făcute într-un mesaj privat pe pagina Tea&Coffee.
Costul atelierului de mărgelit este de 10 lei și se achită înainte de începerea atelierului.

Parteneri: Tucano El Salvador, Inashan, CHC Handmade, AiSo Bijoux by Sorina Aioanei, Doityourselfie.

 

Link către eveniment Facebook: https://www.facebook.com/events/1168878013159320/

 

seara africana tea&coffee festival