Sănătatea din ceai


Efectele acidului L-teanină

Camelia sinensis (planta de ceai) este una dintre cele mai studiate elemente botanice pe plan mondial. În prezent cercetările sunt efectuate continuu pentru descoperirea de noi aplicaţii şi influenţe ale plantei în diverse afecţiuni.

Ce este L-Teanina şi ce efecte produce ea?
Acum 60 de ani oamenii de ştiinţă japonezi au identificat în conţinutul frunzelor plantei de ceai un acid aminat numit L-Teanină. Acest acid face ca prin consumul de ceai să profităm de efectul stimulant al cafeinei, fără însă a fi afectaţi de efectul negativ al excitării pe care ne-ar produce-o consumarea cafelei.
Acest acid aminat traversează uşor bariera hemato-encefalică şi produce în creier un efect tranchilizant, antistres. El reuşeşte această “minune” prin faptul că favorizează producerea undelor Alfa, induce relaxare fără somnolenţă şi măreşte capacitatea creierului de a se concentra, de a memora şi de a învăţa. L-teanina ridică nivelul secreţiei de serotonină (o substanţă liniştitoare, care ajută la somn) şi de dopamină (substanţă dinamizantă, dar nu excitantă, care este un neurotransmiţător al plăcerii şi al recompensei). În plus, L-teanina măreşte nivelul cerebral de GABA (acid gama-amino-butiric), un neurotrasmiţător inhibitor care induce relaxarea şi buna dispoziţie.
Toate aceste elemente ne conving că este mai bine să ne “hrănim” creierul cu ceai decât cu Xanax ! Cercetătorii australieni au demonstrat în 2004 că L-teanina reduce anxietatea în aceeaşi măsură ca şi produsele farmaceutice (Alprazolam sau Xanax). În 2007 englezii au arătat lumii ştiinţifice că, după 4 căni pe zi, ceaiul de Camelia sinensis reuşeşte să reducă nervozitatea şi anxietatea (contrar credinţei populare că ar avea exact efectul contrar), cercetătorii fiind convinşi că toate acestea se produc datorită L-teaninei.
Alte efecte benefice ale acidului din planta de ceai pot fi scăderea tensiunii arteriale şi susţinerea imunităţii prin creşterea rezistenţei organismului la viruşi (ex. în caz de gripă) şi bacterii (în sinuzită, bronşită etc.).
O mare descoperire a fost aceea care a dovedit că L-teanina este conţinută de TOATE CEAIURILE, nu numai de cel verde, cum se credea. Iată câteva exemple: Sencha (un ceai verde din Japonia) conţine 1,05g acid la 100 g ceai, Darjeeling FOP (ceai negru din India) conţine 1,45 g la 100 g ceai, Gunpowder (ceai verde din China şi Taiwan) conţine 1,78 g la 100 g ceai, iar Ceylon Pekoe (ceai negru din Sri Lanka) conţine 2,2 g la 100 g ceai.

Vizitaţi www.chado.ro – ceaiuri de calitate superioară
Contact: telefon +730.614.535, e-mail office@chado.ro