Tipurile de ceai si diferentele lor

Cu toate ca varietatea de tipuri de ceaiuri este foarte mare, toate provin din aceeasi planta – “camellia sinesis“. Diferentele sunt date in special de procesul de fermentare prin care trec frunzele.
 
Topurile de ceai:

• Negru – fermentat in totalitate
• Oolong – fermentat partial
• Verde – nefermentat
• Alb – nefermentat, dar frunzele sunt culese mai devreme de la planta tanara facandu-le diferite de ceaiul verde
• Pu erh – vestejit si partial sau complet oxidat

 
Restul ceaiurilor nu sunt cu adevarat ceaiuri, acestea provin din alte plante diferite de camellia sinsesis cum ar fi maté (Ilex paraguarensis), lapacho (Tecoma curialis), rooibos (Aspalathus linearis), condimente, menta, musetel, fructe uscate etc.

Ceai negru Dian Hong

Ceai Negru

In procesarea ceaiului negru acesta este oxidat si fermentat pentru a-i da aroma distinctiva. Ceaiul negru are un gust foarte bogat aromat.
Numit de chinezi ceai rosu (Hongcha), acest tip de ceai este obţinut lasand frunzele de ceai sa se oxideze complet in mod natural inainte de a fi uscate. Frunzele sunt lasate pentru inceput la uscat cel mult 18 ore in ladite de lemn, apoi sunt rulate si intinse in incaperi umede si reci. Acest procedeu da frunzelor culoarea neagra.

Ceaiul negru isi pastreaza aroma mai bine si timp mai indelungat decat ceaiul verde. Infuzia are culoare rosiatica cu gust mai intens decat al ceaiurilor mai putin oxidate, putand avea arome de migdale, flori salbatice, fructe, malt.

In tarile europene, aceasta forma a ceaiului chinezesc este cea mai consumata.
 
Ceai chinezesc

• Lapsang Souchong: originar din provincia Fujian; este un ceai negru afumat (uscat in fumul unor ace de pin arzand); aroma sa este puternica, asemanatoare mirosului unui foc de tabara.
• Keemun: ceai de culoare rosie-portocalie, cu aroma echilibrata de fructe si note de pin si flori; este un componet de baza al cunoscutului amestec English Breakfast.
• Dian Hong: ceai din provincia Yunnan, avand o proportie destul de mare de muguri aurii; cele mai fine ceaiuri din aceasta varietate dau un lichid oranj-auriu, dulceag si cu gust catifelat, deloc astringent; varietatile mai ieftine produc un lichid de culoare mai inchisa care poate fi foarte amar.

Ceai indian

• Assam: ceai cultivat la nivelul marii; in urma infuziei rezulta un ceai tare, puternic aromat, cu gust de malt si culoare intensa. Se foloseste si in amestecurile English Breakfast, Irish Breakfast si Scottish Breakfast.
• Darjeeling: foarte apreciat, infuzia este limpede, de culoare deschisa, variind de la auriu la rosiatic; este un ceai floral, astringent, cu note fructate.
• Nilgiri: ceai foarte aromat, parfumat, savuros.
• Ceylon: gustul variaza in functie de regiunea de cultura; de obicei culoarea infuziei este intensa, maro-rosiatica, gustul aspru, intens aromat.

Amestecuri de ceai negru

• Earl Gray: amestec de ceaiuri negre aromate cu ulei volatil de bergamota. Amestecul original continea ceai negru indian si ceai negru de Ceylon.
• English Breakfast: amestec variabil de ceai negru de Assam, Ceylon, Keemun. Gustul este intens, complex, aspru.
• Irish Breakfast: cel mai adesea este un amestec de ceaiuri negre foarte tari de Assam, mai rar intrand in componenta sa si alte varietati.
• English Afternoon: amestec de ceaiuri negre mai usoare decat cele folosite la ceaiurile Breakfast.
• Russian Caravan: amestec de ceai afumat Lapsang Souchong, ceai Keemun sau Yunnan; intre ingrediente se pot regasi si ceaiuri oolong.

Ceaiuri aromatizate

• Earl Grey
• Rose Congou: ceaiul negru este lasat la oxidat impreuna cu flori de trandafir.

Ceai Bu Zhi Chun

Ceai Oolong

Ceaiul Oolong este o combinatie intre ceai negru si ceai verde. In procesarea acestui ceai fermentarea dureaza mai putin.
Ceaiul oolong (Ceaiul Dragonului Negru) este un fel de ceai traditional chinezesc, semioxidat, numit qīngchá (albastru-verzui). In functie de numarul de zile care trece intre recoltare si uscare, ceaiul oolong poate fi “fermentat” in proportie de 10-70%, situandu-se din acest punct de vedere intre ceaiul verde si cel negru. Lichidul obtinut poate de la verde deschis pana la auriu inchis, iar aroma sa poate fi ierboasa, florala sau fructata, lasand in gura un gust dulceag.
 
Varietati de ceai oolong:

• Da Hong Pao (Marea roba rosie): ceai chinezesc foarte pretuit; gustul sau difera in functie de conditiile din locurile de cultivare si de prelucrarea ulterioara.
• Shu Xian (Zana apei): este un ceai oolong oxidat destul de puternic, de culoare inchisa si cu gust puternic de miere.
• Tie Guan Yin (Zeita de fier a milei)
• Pouchong/ Baozhong: foarte putin oxidat, considerat cateodata drept un ceai verde; gustul sau este floral, iar cele mai bune ceaiuri din aceasta varietate au o aroma suava de pepene galben.
• Dong Ding: ceai de provenienta taiwaneza, floral cu note de miere si de cantalup.
• Formosa Oolong: ceai din Taiwan (denumirea sa provenind de la numele dat de portughezi Taiwanului: Isla Formosa – Insula Frumoasa); are gust de fructe si se serveste fara adaosuri.

Ceai Verde

Ceaiul verde este mai putin procesat decat ceaiul negru si are o aroma mult mai usoara. Ceaiul verde are multe efecte benefice asupra sanatatii si pentru ca nu este fermentat are un gust mai proaspat si placut de plante.

Ceaiul verde este obtinut oprind oxidarea frunzelor de ceai prin uscarea acestora imediat după recoltare. Ceaiul este procesat in maximum două zile dupa culegere. Majoritatea ceaiurilor verzi sunt oprite din procesul de oxidare prin metode termice. Frunzele pot fi uscate prin metoda traditionala chinezeasca de prajire in tigaie sau prin metoda japoneza de oprire a oxidarii cu abur fierbinte; aceste procedee distrug enzima responsabila de oxidarea frunzelor.

Ceaiul preparat din frunze nefermentate are o usoara nuanta verde-galbuie si aroma delicata specifica.

Originar din China, este cel mai consumat tip de ceai in tarile asiatice, fiind popular si in restul lumii.
 
Ceaiuri chinezesti:

• Longjing (Fantana Dragonului): varietate superioara de ceai; este cules si rulat manual, apoi prajit uscat in tigaie. Este unul dintre cele mai falsificate ceaiuri.
• Gunpowder (Praf de pusca): cunoscut si sub numele zhuchá. Frunzele sunt rulate sub forma de granule, asemanatoare cu cele de praf de pusca.
• Bi Luo Chun (Melcul verde de primavara): ceai foarte apreciat, asemanator ceaiului alb, cu gust floral-fructat.
• Chun Mee (Sprancene pretioase): ceai mai acid si mai putin dulce decat varietatile obisnuite.
• Hou Kui (Pasnicul suveran al maimutelor): deosebit prin aspectul sau, doua frunze drepte flancand un mugure mare cu peri argintii.

Ceaiuri japoneze (ocha):

• Gyokuro (Picatura de roua): cel mai pretios ceai japonez. Cu cel putin doua saptamani inainte de recoltare, frunzele sunt acoperite, pentru ca lumina soarelui sa nu diminueze dulceata ceaiului.
• Matcha: ceai macinat sub forma de pulbere fina, folosit în cadrul Ceremoniei ceaiului, dar si pentru a da gust si culoare unor feluri de mancare.
• Sencha: ceai japonez nefaramitat, cu gust ierbos provenit din prima si a doua recolta.
• Bancha: ceai provenit din a treia si a patra recolta; are o aroma puternica de fanete.

Ceai verde Jasmine

• Kukicha: ceai obtinut din ramurele si codite de ceai. Gustul sau aminteste de cel de nuci si de rooibos.
• Tamaryokucha : ceai verde cu aroma de fructe de padure, migdale, citrice si ierburi.

Ceaiuri aromatizate:

• Jasmine: ceai verde impregnat cu parfum de iasomie; procedeul este originar din nordul Chinei si consta in asezarea alternativa a straturilor de ceai si flori, urmata de o a doua uscare a ceaiului dupa impreganare si indepartarea florilor.
• Osmathus: ceai obtinut printr-o metoda similara cu cea de obtinere a ceaiului Jasmine.
• Ceai vietnamez cu lotus: florile de lotus Nelumbo nucifera sunt impanate cu frunze de ceai verde; ceaiul este lasat astfel peste noapte pentru ca parfumul florii sa intre in frunzele de ceai. Un alt procedeu este coacerea ceaiului impreuna cu staminele de lotus.

Ceai Alb

La fel ca si restul tipurilor de ceai, ceaiul alb provine din aceasi planta (camellia sinsesis). Diferenta o face momentul in care sunt culese frunzele. In cazul ceaiului  frunzele sunt culese mai devreme  cand acestea nu sunt pe deplin deschise si sunt acoperite de un strat de puf alb. De aici provine si numele de ceai alb.

Acest tip de ceai este mai rar decat celelalte ceaiuri traditionale si din acest motiv este si mai scump.

Ceaiul alb este similar cu ceaiul verde in ceea ce priveste procesul scurt prin care trec frunzele si faptul ca nu sunt fermentate. Dar cu toate acestea exista o diferenta considerabila la gust. Majoritatea ceaiurilor verzi au gust distinctiv de « verdeata », pe cand ceaiul alb nu are. Aroma ceaiului alb este adesea descrisa ca fiind una usoara si dulceaga (dar pentru o aroma cat mai placuta ar trebui pregatit cu apa sub temperatura fierberii).

La fel ca si ceaiul verde, ceaiul alb este foarte bun pentru sanatate. Acesta are o cantitate mult mai mica de cafeina fata de alte ceaiuri. Unele studii au aratat ca ceaiul alb contine mult mai multi anitioxidanti decat ceaiul verde.

Ceaiul alb are si el mai multe varietati si este produs mai ales in China si Japonia, dar se mai intalneste si in regiunea Darjeeling in India.

Ceaiul alb provine din recoltarea mugurilor si a frunzulitelor foarte tinere pe care se distinge inca puful alb. Procesarea ceaiului este simpla si nu presupune altceva decat uscarea frunzelor la o temperatura relativ scazuta, de multe ori fiind lasate sa se usuce la soare. Obiectivul este obtinerea unui grad cat mai scazut de oxidare (“fermentare”). Pentru ca ceaiul alb nu este oxidat si rulat, perisorii argintii raman vizibili, constituind un semn al calitatii procesarii.

Infuzat, ceaiul alb da un lichid limpede si de culoare foarte deschisa, cu savoare delicata.

Originile ceaiului alb sunt plasate, potrivit traditiei, in provincia chineza Fujian, frunzele provenind din soiul Da Bai (Marele Alb).
 
Dintre varietatile de ceai alb, mai cunoscute sunt:

• Bai Hao Yin Zhen (Ace de argint): obtinut numai din mugurii nedeschisi, carnosi, fara defecte, acoperiti cu perisori albi; mugurii sunt culesi primavara, pe timp uscat. Aceasta este cea mai scumpa varietate de ceai alb si este produs aproape in exclusivitate in provincia Fujian din soiul Da Bai.
• Bai Mu Dan/ Pai Mu Tan (Bujorul alb): ceai de calitate foarte buna, considerat a fi al doilea tip de ceai pe scara valorica dupa Yin Zhen; sunt culesi nu doar mugurii ci si primele doua frunzulite acoperite cu puf argintiu; la fel ca si Yin Zhen, este cules primavara, niciodata pe timp ploios si numai dupa ce roua s-a evaporat complet de pe plante.
• Gong Mei (Sprancenele onoarei): ceai alb de gradul trei, provenit mai ales din culturile soiului Xiao Bai.
• Shou Mei (Sprancenele vietii lungi si nobile): cules in urma ceaiurilor Yin Zhen şi Bai Mu Dan; pentru ca este recoltat mai tarziu, compozitia sa consta din frunzulitele tinere si mugurii ramasi de pe urma recoltarilor anterioare. Gustul sau este fructat, asemanator ceaiurilor oolong.
• Ceylon White (Ceai alb de Ceylon): ceai apreciat, produs in Sri Lanka; cultivat la altitudini situate intre 2200 si 2500 m, cules manual si uscat la soare. In urma infuzarii rezulta un lichid auriu cu gust delicat, avand note de miere si pin.
• Darjeeling White (Ceai alb de Darjeeling): cultivat la 2000 m altitudine, ceaiul este recoltat si rulat manual, apoi uscat la soare. Culoarea sa este auriu pal, iar gustul suav si usor dulce.

Ceaiul pu-erh

Acest tip de ceai este facut dintr-un soi vechi de Camellia sinensis cu frunza mare (de dimensiunea unei palme). Denumirea provine de la targusorul Pu-erh din provincia Yunnan, unde comertul cu acest fel de ceai inflorea in vremea dinastiei Tang (618 – 907). Este singurul tip de ceai care se imbunatateste pe masura ce se invecheste; de fapt, un ceai pu-erh de buna calitate se obtine printr-o invechire de cel putin cativa ani. Ceaiul pu-erh este disponibil in diferite stadii de oxidare iar procesarea presupune de obicei si comprimarea frunzelor in diferite forme. Exista doua categorii principale in care poate fi impartit acest tip de ceai:
– sheng – deloc sau foarte putin oxidat inainte de a fi presat in diverse forme;
– shu – oxidat, mult sau putin, apoi comprimat sau lasat in forma libera (necomprimata).

Ceaiul sheng neinvechit este de multe ori considerat o varietate de ceai verde, iar ceaiul pu-erh shu si cel sheng invechit sunt considerate ceaiuri negre.

Cele mai bune ceaiuri sunt cele din frunze culese din copaci salbatici batrani, uscate la soare si prelucrate manual.

Ambele tipuri de ceai se depoziteaza in locuri racoroase, ventilate si uscate, ferite de lumina soarelui unde stau la oxidat vreme de mai multi ani, gustul catifelandu-se in urma acestui proces. Ceaiul shu necesita 15 ani pentru a atinge calitatea sa cea mai buna, iar cel sheng devine mai bun an dupa an daca este pastrat in conditii potrivite.

Frunzele uscate ce ceai sunt maroniu rosiatice; infuzia este limpede, are culoare rosiatica si un gust puternic, cu atat mai catifelat cu cat ceaiul este mai vechi. Caracteristicile frunzelor uscate si ale infuziei difera in functie de varsta si de forma in care frunzele au fost pastrate (comprimate sau nu).

Ceai Rooibos

Desi nu este un ceai adevarat, planta de Rooibos este o tufa mica ce se poate gasi doar in Africa de Sud. Ceaiul Rooibos are o culoare rosie distinctiva si un gust unic cu o aroma dulce si de nuca. Gustul sau delicios si numeroasele calitati pentru sanatate au facut ca acest ceai Rooibos sa devina un ceai cunoscut in toata lumea.
 

Sursa: Wikipedia